Lobby-ul unui hotel este printre cele mai importante spații dintr-o unitate de cazare. Cu ajutorul lui poți crea senzația de wow oaspeților tăi, îi poți face să se îndrăgostească din start de experiența pe care le-o vei oferi. Și, după cum știm cu toții, primele impresii contează foarte mult, sunt uneori chiar vitale pentru afacerile din domeniul HoReCa. 

reamenajare lobby hotel

Tocmai de aceea, Claudia Mareș, managerul de marketing și evenimente al hotelului Reghina Blue din Timișoara, a decis să renunțe la vechiul look al zonei de recepție și bar și să spună „da” noului.

„Conceptul proiectului a avut în vedere transformarea zonei de lobby, recepția hotelului și a zonei de bar. Zona era foarte mare, dar foarte aglomerată iar prin noul concept am reușit să reconfigurăm fluxurile în așa fel încât să obținem un spațiu și mai mare, mai aerisit, fluid și cu un look fresh, modern.”

Reamenajarea a pornit de la o idee care are în centrul ei chiar istoria orașului care îl găzduiește, Timișoara. 

„De-a lungul timpului am reușit să colecționez imagini cu Timișoara din perioada interbelică. Imaginile redau aerul nobil al acestui oraș în perioada de înflorire fără precedent ajungând să primească numele de “Mica Vienă” ca recunoaștere a importanței și frumuseții lui. Aceste tablouri au fost inspirația pe care s-a construit noul concept, concept ce trebuia să reflecte neapărat personalitatea noastră, a timișorenilor. Tabourile se regăsesc acum atât în restaurantul hotelului nostru, cât și in camerele hotelului și inclusiv pe holuri.”, ne-a mărturisit Claudia. 

„Deși proiectul a fost unul complex cei de la Trend Furniture s-au gândit și la cele mai mici detalii iar implementarea a decurs cu multă ușurință. Țin să le mulțumesc încă o dată pentru sprijin și înțelegere și mă bucur că am reușit să facem echipă bună,”, 

Însă, ca orice proiect de amenajare, nu a fost lipsit de provocări:

„Cred că unul din aspectele cele mai provocatoare în realizarea acestui proiect a fost desființarea vechii recepții care se găsea exact în mijlocului lobby-ului si care era destul de voluminoasă având o structură metalică foarte solidă pentru a susține suprafețe mari din sticlă. Eu, personal, eram îngrijorată și de cum va arată spațiul în momentul în care nu vom mai avea acea recepție ce avea forma unei bărci, foarte frumoasă, de altfel, la vremea ei, dar împreună cu cei de la Trend Furniture am găsit soluțiile cele mai bune pentru a implementa noul concept. Bineînțeles că am depășit toate provocările cu brio printr-o colaborare eficientă și multă comunicare.”, a continuat Claudia. 

Trecerea spre noul look&feel al zonei de lobby a venit natural, dar în întregul proces a contat foarte mult realizarea proiectului cu un furnizor cu experiență. 

„Trend Furniture s-a ocupat de absolut tot ceea ce a însemnat furnizarea materialelor, dar și de elaborarea și implementarea conceptului, de la început, la sfârșit. Tot ei s-au ocupat de managementul proiectului coordonând relațiile cu toți furnizorii suplimentari pentru a duce acest concept la bun sfârșit.”

Căsuță: În cadrul acestui proiect, echipa Trend Furniture a realizat conceptul de design, dar și implementarea acestuia începând cu recepția, placarea pereților cu riflaje și structuri metalice, măsuțe și fotolii de lounge și continuând cu placarea barului existent și amenajarea zonei de preparare a cafelei. 

„Colaborarea cu Trend Furniture a început undeva în 2019, atunci am început tatonarea și să ne cunoaștem, ulterior a venit această încercare grea, pandemia, care ne-a blocat puțin planurile tuturor ca mai apoi, în anul 2021, cu ajutorul unui grant și cu ajutorul echipei Trend Furniture să continuăm proiectul care a evoluat foarte frumos. Tocmai de aceea, am recomandat deja Trend Furniture și altor prieteni de-ai noștri care sunt în domeniul HoReCa și îi vor recomanda în continuare pentru că am fost foarte mulțumiți.”.

După finalizarea lucrărilor, reacțiile oaspeților Hotelului Reghina Blue au fost senzaționale. 

„Petrecând foarte mult timp în hotel, îmi place să stau pe acele fotolii pe care Trend Furniture le-a ales pentru noi și care sunt foarte comode, și să mă uit când un client care a fost de foarte multe ori la noi, intră acum în noua recepție, se întoarce spre ușă, ca și cum crede că nu a ajuns în locația noastră. Este o reacție foarte frumoasă care îmi dă o emoție bună, pozitivă, de fiecare dată când văd acea expresie pe fețele clienților. O reacție memorabilă a fost cea a lui Gino Manzotti de la DJ Project, care ne este client fidel și cunoaște evoluția hotelului pe toate planurile. Acesta, atunci când a intrat pentru prima dată după renovare in noul lobby a exclamat: „Wow, wow, wow!”. A fost o reacție extraordinară ce mi-a confirmat că am reușit să facem o treabă bună! Se vedea că este foarte încântat.”, ne mărturisește Claudia cu un zâmbet luminos pe buze.

Cu o astfel de experiență de reamenajare, noile planuri vin natural. 

„Planurile de viitor sunt mărețe, dorim să continuăm să colaborăm cu Trend Furniture în reamenajarea restaurantului pentru că am pus la cale împreună cu ei un concept foarte frumos de modernizare atât a restaurantului cât și a mobilierului sălii de conferință și sunt sigură că aceste planuri vor avea și o finalizare în viitorul apropiat.”. 

Ca și toate celelalte afaceri HoReCa, activitatea Hotelului Reghina Blue a avut de suferit din cauza contextului pandemic. 

„Din păcate, ne-a afectat foarte tare, am avut mici ajutoare primite de la stat si fonduri europene, dar nu este suficient în condițiile în care cheltuielile sunt foarte mari, în plus, ne-am dorit și am realizat aceste proiecte de reamenajare care au fost necesare. În domeniul HoReCa, tot timpul trebuie să vii cu ceva nou, în plus, uzura este foarte mare atunci când un hotel este populat de multe persoane și sper din tot sufletul și le urez tuturor celor care sunt în HoReCa să reușească să treacă cu brio peste această perioadă. Cred că situația se va încheia curând și cred că suntem pe drumul cel bun în care, dacă punem gândurile pozitive și umărul la lucru, cred că vom putea să revenim la o viață normală.” 

Adaptarea la noul context a fost necesară, deși impactul asupra business-ului a fost dificil de acceptat. 

„A fost dezarmant să vezi că din 50 de camere ai ocupate 3-5-6 camere sau chiar două în weekend, când vezi că nu se mai termină și nimic nu mai e previzibil. Bineînțeles, nu ai încotro și te adaptezi. Cred că cel mai important lucru este să ții lângă tine oamenii cu care ai plecat împreună la un drum frumos, pentru că HoReCa este un domeniu foarte frumos în care ai șansa să cunoști foarte multă lume cu care noi, cel puțin eu, mă hrănesc în fiecare zi. Noi aici, în cadrul hotelului Reghina Blue din Timișoara, suntem ca o familie și fiecare angajat face parte din dezvoltarea noastră de zi cu zi a hotelului.”, a concluzionat Claudia Mareș. 

Despre Trend Furniture

Trend Furniture este un furnizor de soluții de amenajări interioare, specializat în amenajări HoReCa. Este o companie 100% românească, prezentă pe piață de 18 ani, cu o echipă formată din consultanți specializați, designeri, proiectanți și ingineri de producție, echipă care creează concepte personalizate care generează o experiență unică pentru clientul final-consumatorul. Datorită plajei ample de specialiști, Trend Furniture este un furnizor complet, care oferă consiliere personalizată, producție custom, o varietate mare de produse și servicii de montaj. Trend Furniture oferă soluții de la A la Z clienților săi, avem o abordare 360 a proiectelor. Echipa Trend Furniture are experiență internațională. În fiecare an, circa o treime dintre proiectele realizate sunt în străinătate, în țări precum Olanda, Belgia și Luxemburg. 

(Visited 928 times, 1 visits today)