Cu mult entuziasm, în urmă cu cinci ani, Andreea și Mihai Ignat din Reghin, județul Mureș, au decis să își deschidă prima afacere în domeniul HoReCa: Maia Bistro, însă nu oricum, ci pornind de la deserturile soacrei, dar și spărgând tiparele de localuri din acea zonă.

„Conceptul din spatele Maia Bistro este unul simplu: a pornit de la doi oameni simpli, de la Mihai și de la Andreea, acum 5 ani am descoperit deserturile super bune ale soacrei mele și ni s-a părut ceva fantastic și am spus că, dacă noi am putea să facem așa ceva în Reghin, am putea să avem succes. Ceea ce s-a și întâmplat și ne-am bazat mai mult pe partea de deserturi, adică lumea să vină la o cafea bună și la un desert foarte bun și o mâncare bună, dar nu neapărat tradițională.” , ne-a mărturisit Andreea.

Au intrat însă pe o piață HoReCa nu tocmai ușoară.

„Piața HoReCa este puțin dificilă în Reghin. Fiind un oraș relativ mic și neavând facultăți sau tineri, avem câteva licee, ceea ce, din punctul meu de vedere, este foarte important în ceea ce privește clientela orașului. Noi am venit cu ceva nou și diferit față de un restaurant clasic, am venit cu preparate nicidecum tradiționale, am avut burgeri în Reghin, nu știu neapărat dacă noi am fost primii, dar am fost printre primii pe vremea aceea și localul a fost un concept total diferit față de ceea ce puteai să găsești în oraș. Am avut deserturile proprii, prin asta am început noi să ne facem un nume, nu am folosit deserturi congelate, ci le făceam noi în fiecare zi în bucătărie, desertul casei, cheesecake făcut la cald, apple pie, și, pe vremea aceea, era ceva diferit, era ceva gustos și apreciat aș putea să spun de către reghineni. ”

Mai mult, aducând produse diferite, a fost nevoie ca ei să își educe, să își formeze clienții.

Provocarea cea mai mare a fost să facem lumea să înțeleagă că noi suntem diferiți și să facem lumea să înțeleagă că noi chiar punem suflet în tot ceea ce facem. La început, efectiv ne plimbam de la masă la masă. Am început cu o cafea de origine pe vremea aceea nimeni din Reghin nu a auzit de cafea de origine, am colaborat cu băieții de la Guido din București și ei ne-au învățat tot ce trebuie să știm despre cafeaua de origine. Am făcut degustări, mai multe evenimente pe această parte, până când lumea a început să aprecieze și să învețe, de fapt, ce înseamnă să bei o cafea bună și nu neapărat o cafea nocivă. Am învățat de la tipul de extracție, până la diferite soiuri, până atunci știam că există cafea și că e neagră, ceea ce era total greșit. Și am încercat să ne educăm atât noi, cât și pe clienții noștri și să învățăm împreună cum se bea o cafea deosebită alături de un desert proaspăt făcut din ingrendiente 100% naturale, oul să fie ou, laptele să fie lapte etc. Nu am lucrat niciodată cu premixuri, nu am lucrat niciodată cu produse care să nu fie proaspete sau, de ce nu, să nu fie locale.”

Prin toate aceste lucruri și nu numai, Maia Bistro a reușit să se diferențieze de competiție.

„Noi ne-am propus să ne diferențiem de competiție prin produsele noastre proaspete, prin faptul că am refuzat să lucrăm cu produse congelate și cu mari distribuitori. Am preferat să susținem economia locală și preferăm să facem aprovizionare zilnică. Nimeni nu înțelegea de ce noi trebuie să facem asta, este puțin mai solicitant decât să îți pui o comandă o dată pe săptămână și să vină mașina mare să descarce și tu ești aprovizionat pentru o săptămână întreagă. ”

Designul, un element diferențiator

„Localul nostru, când am început prima dată, a fost un local super vesel, am spus că nu mai vrem să fie ceva super standard. Ne-am dus pe niște culori super deschise, pe un roz, pe un verde, pe un albastru, pentru ca lumea să vină și să stea, să îi placă să stea. Avem niște geamuri foarte mari la etaj și ne imaginam cum ar fi să stăm noi sus, la etaj, să mâncăm o prăjitură sau să ne bucurăm de o mâncare super delicioasă și să putem să admirăm orașul, dar, în același timp, să ai o lumină naturală înăuntru și să fie super colorat și vesel, adică tot timpul tu să pleci de la noi cu zâmbetul pe buze. De aici am pornit noi cu acest concept și am vrut să fim diferiți. Am îndrăznit, să zic așa, să schimbăm culorile clasice pe care ni le recomanda fiecare designer cu care am încercat să colaborăm și până la urmă am făcut exact cum ne-am dorit și a fost de succes.”

Trend Furniture, partener de încredere în amenajarea localului

Colaborarea cu Trend Furniture a început cred că acum cinci ani când am început cu partea de terasă, am achiziționat mobilierul de exterior de la ei și a fost o calitate net superioară față de tot ceea ce se găsea pe piață pe vremea respectivă cel puțin pe zona noastră și au rezistat în timp. Și în momentul de față avem mobilierul respectiv.

Colaborarea pe partea de interior a început acum un an când ne-am hotărât că este timpul să renovăm și să venim cu ceva nou. Atunci am avut o colaborare cu băieții de la Ezo din Timișoara, ei ne-au făcut proiectul și prin ei am aflat de Trend Furniture și de lucrurile superbe pe care le fac. Am avut proiectul, au venit proiectanții, a fost totul la un alt nivel, a fost totul foarte profi. În momentul în care s-a montat, totul a încăput la milimetru, să zic așa.” , a subliniat antreprenoarea.

Astfel încât, recomandarea lor către alți antreprenori din HoReCa vine natural.

„Cei de la Trend Furniture ne-au fost alături atât în clipele grele, cât și în cele frumoase. Când am finalizat proiectul au venit și au făcut fotografii, au luat pulsul în continuare, cum ne descurcăm, ce se întâmplă cu orașul, ce se întâmplă cu business-ul, dacă este practic ceea ce au făcut, iar la început ne-au ajutat foarte mult ei fiind din Cluj telefonic foarte mult și pe mailuri, începând de la culori, la materiale, până la monstre trimise, adică până la cel mai mic detaliu au fost alături de noi și inclusiv cusăturile am putut să le alegem și să le discutăm. Materialele sunt de foarte foarte bună calitate, am deschis de câteva luni deja și nu se vede uzură. Cum am spus și la mobilierul de exterior, a rezistat cinci ani și încă arată impecabil.”, a mai punctat Andreea.

Reamenajare în plină pandemie

„Proiectul de renovare a durat în jur de 8 luni. Noi nu am știut că vom închide, vom renova și vom deschide în plină pandemie, noi am știut că este o perioadă, ianuarie-februarie în care în domeniul HoReCa oricum este puțin mai slab după sărbători, și aceasta este portița noastră în care putem să venim cu ceva wow. Ei bine, nu am deschis în februarie, am deschis în septembrie, aproape de final. A fost o perioadă foarte grea, cu multe încercări atât din punct de vedere financiar, cât și psihic, sentimental, neavând absolut nicio sursă de venit și fiind nevoie să continuăm proiectul. Investiția finală a fost de 85.000 de euro.

Eforturile însă au meritat.

„Toată lumea a fost foarte mulțumită și surprinsă de tot designul pe care am reușit să îl facem, toată lumea a admirat culorile, amenajarea, absolut tot. Chiar dacă a fost pandemia, a fost un val de deschidere foarte foarte mare, care a și durat două-trei luni. ”

Perioada pandemiei nu a fost lipsită de încercări

„Pandemia ne-a afectat foarte mult, nu neapărat la primul val, pentru că noi am deschis în valul doi și am prins și valul trei, pe când să vină lumea și să se bucure de ceea ce am reușit să facem, a trebuit să închidem din nou. Ne-a afectat din punctul de vedere al delivery-ului. Noi am încercat să facem livrări, dar cumva era nevoie să fim cunoscuți pe partea aceasta, în timp ce noi am încercat în pandemie să începem livrările, lumea fiind obișnuită deja să își comande din altă parte, de la cei care aveau deja livrări de ani de zile. Cred că cea mai mare provocare a fost aceasta, să ne facem cunoscuți pe livrări. O altă provocare a fost că a trebuit să ne demolăm terasa pentru a respecta noile norme. A fost o provocare foarte mare care ne-a luat destul de mult timp. Mobilierul l-am cumpărat tot de la Trend Furniture, în colaborare cu cei de a Stella.

Pe de altă parte, în momentul în care am deschis, am pornit cu un meniu foarte bine pus la punct, un meniu destul de sofisticat și un meniu care nu a avut succes și a trebuit să îl schimbăm. Am schimbat meniul de trei ori pentru că a trebuit să ne adaptăm atât cerințelor, cât și take away-ului, pentru că mai venea lumea și voia să ia mâncarea la pachet, iar meniul nostru nu permitea acest lucru. ”

În pofida acestor încercări, cei doi antreprenori nu și-au pierdut curajul și au planuri mărețe de viitor.

Planurile noastre de viitor sunt de a aborda noi piețe și alte orașe. Deocamdată am dori să ne extindem în Târgu Mureș, dar doar pe partea de deserturi, având și un mic atelier de producție cu deserturile noastre am dori să intrăm și pe evenimente, pentru că s-au ridicat restricțiile și, încet, încet, vom reveni la normalitate și, de ce nu, să deschidem încă o cofetărie unde oamenii să poată veni să guste direct tot ceea ce noi facem. Pentru acestea, cu siguranță vom colabora în continuare cu Trend Furniture. ”, a concluzionat Andreea.

Despre Trend Furniture

Trend Furniture este un furnizor de soluții de amenajări interioare, specializat în amenajări HoReCa. Este o companie 100% românească, prezentă pe piață de 18 ani, cu o echipă formată din consultanți specializați, designeri, proiectanți și ingineri de producție, echipă care creează concepte personalizate care generează o experiență unică pentru clientul final-consumatorul. Datorită plajei ample de specialiști, Trend Furniture este un furnizor complet, care oferă consiliere personalizată, producție custom, o varietate mare de produse și servicii de montaj. Trend Furniture oferă soluții de la A la Z clienților săi, avem o abordare 360 a proiectelor. Echipa Trend Furniture are experiență internațională. În fiecare an, circa o treime dintre proiectele realizate sunt în străinătate, în țări precum Olanda, Belgia și Luxemburg.

0